What meets the eye sau oameni, forme si culori

In viata, intalnesti tot felul de oameni de toate formele: mai mici, mai mari, mai rotofei sau in orice alta forma ti se prezinta ei.

Caci asta vedem, ce ni se ofera sa vedem. Si acceptam imaginea, acceptam superficialul, care a devenit parte din noi.

Insa uneori, aruncam o privire mai atenta, incercand sa facem un efort, caci dupa atata superficialitate a vedea mai departe e deja efort si nu necesitate. Si avem uneori surpriza sa fim surprinsi de ceea de vedem sub mantaua cu care ne invelim in fiecare zi, sub masca pe care o afisam.

Gasim oameni mai frumosi si mai colorati la interior si nu ne-am astepta din partea lor. Sau dimpotriva, vedem tonuri inchise in interiorul oamenilor colorati caci stiu sa isi ascunda intunericul. Intalnim oameni ce ni se par mici, dar o privire mai atenta descoperim niste giganti in marinimie, atitudine, empatie fata de ceilalti. Oameni pentru care ceilalti reprezinta motivul de a trai si nu mijlocul prin care supravietuiesc.

Vreau sa cred in continuare – in naivitatea-mi caracteristica- faptul ca am in preajma oameni echilibrati, oameni care au nuante apropiate si la interior si la exterior si se simt bine cu ei. E normal sa nu fim toti la fel, dar oare contrariile chiar se atrag sau cine se aseamana se aduna? Unde e adevarul?

Time will tell…

 

Multumesc!

Tags

defect, dor, multumesc, pot, promisiune, stare de spirit

Am uitat cine sunt…am uitat ca eu si doar eu POT. Ca trebuie doar sa imi doresc si nu exista nimic care sa ma impiedice sa reusesc tot (ma rog, aproape tot) ce mintea mea nascoceste.

Ca eu sunt stapana mea si nu mediul incojurator sau vreo fiinta din jurul meu.

Iti multumesc ca mi-ai reamintit 😉 si ca m-ai facut sa imi fie dor de mine!

Cu toate defectele tale, ma faci sa imi amintesc de ce ramai in umbra si revii cand am nevoie de tine.

Orice ne rezerva viitorul, stiu ca vei fi langa mine cand am nevoie de tine si iti promit sa fiu acolo cand vei mai avea nevoie de mine!

Wishlist

Nu am scris de atat de mult timp aici, ca aproape am uitat cum se face….insa cred ca imbolbul de care aveam nevoie pentru a reincepe l-am primit azi dimineata de la bunul meu prieten Laur.

A avut curajul sa arate lumii dorintele lui cele mai mari. A avut curajul sa o faca in fata tuturor, asumandu-si riscul de a primi atat laude cat si replici mai putin magulitoare, deranjante poate.

Dar firea sincera si calma a sa, va sti sa le deosebeasca si sa faca diferenta. Va sti ca ceea ce a scris face parte din el si din ceea ce reprezinta.

Te felicit sincer, Laur si cred ca ar trebui sa iti urmeze mai mult exemplul…caci cartile de specialitate ne invata sa punem pe hartie, la vedere, dorinte, planuri si vise pentru a fi siguri ca faptele noastre zilnice au ca finalitate realizarea lor.

The Lady

Contradictii

Un candelabru. Cu multi turturi. Multi, nu poti sa ii numeri. Lumina tremuranda.

Uneori isi arata splendoarea luminand atat de puternic incat te lasa sa vezi si ce e imprejur. Alteori abia reusesti sa deslusesti franturi cat sa te ghideze sa mergi mai departe.

Din cand in cand, cate un tremur puternic mai sparge turturii. Uneori cate unul, dar de cele mai multe ori cate 2-3. Dar de fiecare data, acestia completeaza imaginea magica a candelabrului. Pentru ca stiu ca lumii trebuie sa ii oferi o imagine perfecta. Sa ascunzi lipsurile si sa arati ansamblul.

Pentru ca lumea vede exteriorul si nu interiorul. Pentru ca aparentele si superficialitatea primeaza. Pentru ca uratul nu e pe placul semenilor, acestia doresc o imagine de basm. Chiar si atunci cand candelabrul nu mai are sustinere si e aproape de prabusire, trebuie sa isi adune resursele si sa straluceasca. De dragul lor…

Rochia cade usor de pe trupul incarcat de ziua plina, miscarile sunt mecanice, iar bijuteriile suna greu in caseta. Pantofii cu tocuri chinuitoare zac aruncati langa cutie. Alta rochie imbraca trupul, o alta destinatie.

Acasa…patul confortabie imbie la relaxare. Caci maine, de fapt azi, curcubeul trebuie sa straluceasca. Macar putin…Pentru restul , dar in primul rand pentru mine.

Comeback

Tags

accent, lipsa de timp, prioritate, revenire

Zgomote infernale imi “mangaie” simturile intr-un weekend in care mi-am promis sa ma trezesc tarziu. Ridic cu greu capul de pe perna. Lumina ma deranjeaza crunt cand ridic usor masca de pe ochi. Si toate starile astea dupa o noapte dormita, fara petreceri. Incerc sa ma dezmeticesc si sa aflu sursa enervarii mele matinale, pe care o descopar rapid la vecina de langa: se monteaza interfoanele. Uitasem complet.

Nimeni acasa. Deci nu mai pot sa dorm. Si nu e decat 11 dimineata.

Deschid TV-ul, il las pe HBO, pare interesant tipul din film, are un accent placut. Imi plac oamenii cu anumite accente, imi place sa ii ascult pe britanici, pe irlandezi si chiar si  pe francezi uneori, in zilele bune. Cuvintele suna altfel la ei. Sunt mai melodioase.

Bate la usa. Deschid. Ii las sa monteze interfonul. Imi fac un ice frappe. Pun Magic FM sa incep ziua incet. Spal vasele si imi amintesc ca e saptamana mea de curatenie. Ghinion, la 2:30 am programare la salon, diseara am nunta.

Imi amintesc de blog si rememorez post-urile. Imi placea sa scriu. Oare de ce nu o mai fac? Lipsa de timp, imi zic. Dar trebuie. Am cam lasat in urma ceea ce imi placea. I-am pus pe ceilalti inainte si am uitat de mine. De azi, prioritara sunt eu.  Asa cum e normal.

Si daca m-am trezit, sa incepem bine:

Vino sa vorbim la lumina lumanarilor!

Tags

27 martie, daruieste, lumina, ora pamantului, stinge

A mai trecut un an..si iar suntem in febra ultimelor pregatiri pentru evenimentul Ora Pamantului de care suntem extrem de atasati si in care se revarsa concentrarea noastra, acum mai mult ca altadata. Am intrat in linie dreapta si mai sunt 2 zile in care sa ne facem auziti mai mult, mai bine si cu efect rasunator.

Pentru ca asa vom reusi macar, pentru o ora, sa ne daruim…viata. Si daca nu noua, poate celorlalti din urma. Cu siguranta efectul e pe termen lung si vreau sa cred ca macar o persoana va fi recunoascatoare pentru tot ceea ce primeste de la ceilalti, indirect, la un moment dat.

Nu stiu inca ce voi face de Ora Pamantului, dar cu siguranta va fi fara lumina. Pentru ca o voi stinge si voi profita, cel putin o ora, de prietenii cu care ma vad rar, de oamenii dragi care sunt langa mine.

Cel putin o ora, am sa las pamantul sa se odihneasca, sa aiba putere sa ne mai ofere si pe viitor multe lucruri minunate.

Poate ne vedem pe inserat … in parc, la o vorba buna si o imbratisare, in Parcul Izvor! Ce zici, te gasesc acolo?

Te las acum sa tragi cu ochiul la ce am facut…

http://www.youtube.com/watch?v=GuNDIrrlgmY&feature=related

The Lady

L.E: Am schimbat locatia…ne vedem in Carol!

Invitatie la daruit

Tags

copii, daruri, donatii, invitatie, mos nicolae, sarbatori, sfanta macrina

Dragii mei,

In prag de sarbatori, devenim mai buni si mai intelegatori, mai mult ca in orice perioada a anului. Acesta e un post cum sigur ati mai vazut si sigur veti mai vedea.Pentru mine e special insa.

Aseara la 20:30 am intrat pe poarta centrului de copii “Sfanta Macrina“. Eram obosita, dar mergeam din inertie. Mi-a deschis o fata, ce nu avea mai mult de 15 ani si foarte amabila a chemat-o pe dra draguta cu care discutasem la telefon mai devreme. Cu o voce calda, Ana mi-a expus scopul centrului. Au 22 copii permanenti acolo, 15 baieti si 7 fete cu varste intre 7 si 18 ani
In cadrul Centrului de Zi ofera o masa calda pentru aproximativ 60persoane.Mai au si un program in care ajuta tinerii peste 18 ani, cu mancare si haine.
Centrul apartine de Patriarhia Romana si este coordonat de preotul Gabriel, cu care ma voi intalni in decursul saptamanii.
Copii sunt cuminti, politicosi si  foarte veseli, in ciuda faptului ca au fost abandonati sau provin din familii cu situatii precare. Acolo e casa lor. “Doamnele dragute” sunt familia lor.
Lor le-am spus ca voi incerca, pe voi va invit sa ma ajutati sa le aduc zambetul pe buze, macar cateva clipe.
In dimineata de Mos Nicolae vreau sa simta bucuria de a cauta in ghetute si ele sa fie pline.Vreau sa simta ca dorintele se pot indeplini si ca nu au fost uitati.
Ei au nevoie cu precadere de hainute ( pulovere, trening-uri si blugi) pentru copiii ce locuiesc permanent acolo. Insa, daca fiecare dintre noi se poate lipsi de cel putin o haina, o carte sau poate o jucarie, vom reusi sa ii ajutam  macar putin.Daca doriti sa donati sume de bani sau bonuri de masa, indiferent de valoare, eu ma voi ocupa si de cumparaturi, ar avea nevoie cu precadere de fructe si dulciuri.
Mai au nevoie si de voluntari care sa ii mai ajute cu copiii. Ma puteti contacta oricand  sa va dau mai multe detalii, daca doriti sa donati din timpul vostru acestor fiinte pentru care viata a inceput cu stangul, dar care poate continua cu dreptul.

Va doresc sa aveti si voi aceesi stare pe care am avut-o eu cand am parasit centrul de copii, o stare de bine si o portie de energie cat pentru o saptamana pe care am primit-o in doar cateva minute!

 

The Lady

Lumea in care traim

Tags

lume, the killers, traiesc

The Lady

Ganduri de toamna

Tags

amintiri, toamna, trecut, zambet

A trecut acel Septembrie, Luni…a venit Octombrie….friguros, cu raze de soare ce patrund in fiecare por al trupului meu, dar ce nu reusesc sa ma incalzeasca.

Toamna e un nou inceput: elevii incep scoala, studentii se reintorc la facultate, metroul e prea aglomerat si parca imi placea mai mult asta vara:). E plin de oameni ce cauta un nou inceput sau poate doar isi continua drumul vietii in rutina constanta cu care s-au obisnuit.

Pentru mine a adus si mai multa munca, deadline-uri, a sters zambetul de pe chipul mic si a lasat in urma petrecerile. Pentru ca nu mai pot…Pentru ca sunt prea obosita sa ripostez, sa lupt, sa spun NU si sa ma las in voia intamplarii, sa fiu EU.

Imbatranesc? Asta sa fie explicatia starii mele apatice, dar aparent buna? Sau doar nu mai am putere sa merg inainte si sa infrunt lumea intreaga, sa caut ce imi doresc si sa am parte de clipe minunate.

Nu vreau sa traiesc din amintiri, pentru ca nu imi place sa traiesc in trecut, desi o mai fac uneori…

Iti zambesc, imi zambesti, dar oare de ce inca facem asta ? Complezenta?Obligatie? Exista oare si un gram de sinceritate? Cand vorbesc, tu asculti?

The Lady

Nu inca…

Tags

comanda, durere, echitabil, planuri, realitate, senzatie, vise, zambet

E o senzatie ciudata ce simt…dau comanda, dar nu reactioneaza. Incerc iar, dar nu simt decat durere. Nu mai reactioneaza la comenzi…ma intorc cu mintea in trecut.

Am mai trecut prin asta. Am reusit sa cad si sa ma ridic. Cu efort si lacrimi. Atunci am promis ca nu voi mai permite sa se intample iar.

Ma ridic cu greu si incerc sa fac totul ca inainte, e al naibii de greu dar o voi face. Caci inca nu mi-am implinit planurile, inca nu mi-am vazut visele devenind realitate (cel putin nu toate).

Mai am atatea de facut…mai trebuie sa aduc zambete pe buzele unor oameni, trebuie sa luminez ziua cuiva, trebuie sa…Si mai trebuie ca mie sa mi se lumineze ziua, sa imi readuca cineva zambetul pe buze, sa…

Caci e echitabila experienta umana, sau cel putin ar trebui sa fie.Daca va fi sa nu le primesc, e ok. Dar trebuie sa le daruiesc 🙂

The Lady

P.S : mi-ar placea sa le primesc, totusi 😉