Un candelabru. Cu multi turturi. Multi, nu poti sa ii numeri. Lumina tremuranda.
Uneori isi arata splendoarea luminand atat de puternic incat te lasa sa vezi si ce e imprejur. Alteori abia reusesti sa deslusesti franturi cat sa te ghideze sa mergi mai departe.
Din cand in cand, cate un tremur puternic mai sparge turturii. Uneori cate unul, dar de cele mai multe ori cate 2-3. Dar de fiecare data, acestia completeaza imaginea magica a candelabrului. Pentru ca stiu ca lumii trebuie sa ii oferi o imagine perfecta. Sa ascunzi lipsurile si sa arati ansamblul.
Pentru ca lumea vede exteriorul si nu interiorul. Pentru ca aparentele si superficialitatea primeaza. Pentru ca uratul nu e pe placul semenilor, acestia doresc o imagine de basm. Chiar si atunci cand candelabrul nu mai are sustinere si e aproape de prabusire, trebuie sa isi adune resursele si sa straluceasca. De dragul lor…
Rochia cade usor de pe trupul incarcat de ziua plina, miscarile sunt mecanice, iar bijuteriile suna greu in caseta. Pantofii cu tocuri chinuitoare zac aruncati langa cutie. Alta rochie imbraca trupul, o alta destinatie.
Acasa…patul confortabie imbie la relaxare. Caci maine, de fapt azi, curcubeul trebuie sa straluceasca. Macar putin…Pentru restul , dar in primul rand pentru mine.
